Caseta prezentată la TVR a venit direct de la DNA. Mircea Geoană e unul din cei care a sprijinit mişcarea lui Băsescu.
Caseta a venit de la DNA, direct la Rodica Culcer. Avea 21 de minute. Era gata titrată. S-a făcut o ştire de 2 minute, supravegheată personal de Rodica Culcer. După aceea caseta a plecat înapoi la DNA.
Preşedintele TVR Alex Sassu a aflat-o ultimul.
Geoana stia inca de dimineata, de la directorul SRI Maior. Si a aprobat. El a facut o parte din presiuni asupra lui Sassu, cu care dealtfel a si avut o convorbire de taina. Pe toti ii uneste iubirea ( si frica ) de Basescu si Morar.
Urmatoarea miscare se pare ca e iesirea la rampa a lui Basescu, care va cere printr-o scrisoare ( ceva public, oricum), demisia ministrilor aflati in cercetare.
Ce cauta PSD-ul in circul asta ? Geoana face orice pentru a ramane presedinte si pentru colaborarea cu PD-ul, obiectivul fiind anihilarea adversarilor. O sa vedeti si cat de diferite vor fi nuantele membrilor PSD, in functie de tabara din care fac parte. Ceea ce aţi văzut aseară la Victor Ponta e un exemplu.
Geoana stia inca de dimineata, de la directorul SRI Maior. Si a aprobat. El a facut o parte din presiuni asupra lui Sassu, cu care dealtfel a si avut o convorbire de taina. Pe toti ii uneste iubirea ( si frica ) de Basescu si Morar.
Urmatoarea miscare se pare ca e iesirea la rampa a lui Basescu, care va cere printr-o scrisoare ( ceva public, oricum), demisia ministrilor aflati in cercetare.
Ce cauta PSD-ul in circul asta ? Geoana face orice pentru a ramane presedinte si pentru colaborarea cu PD-ul, obiectivul fiind anihilarea adversarilor. O sa vedeti si cat de diferite vor fi nuantele membrilor PSD, in functie de tabara din care fac parte. Ceea ce aţi văzut aseară la Victor Ponta e un exemplu.
25 comentarii:
Daca cineva a luat (sau a dat) mita, sa plateasca. Indiferent de cât de greu ii cântareste numele ori culoarea politica, dar numai dupa o judecata dreapta si onesta.
Ceea ce astept eu (de mai bine de 10-15 ani), este sa vad câteva demisii de (dez)onoare, nu are importanta de unde: de la Guvern, DNA, SRI, TVR, Cotroceni, sau de la toate astea deodata.
Emil Constantinescu zicea prin 1998 ca SRI, condus de liberalul Costin Georgescu, a realizat un flagrant minutios organizat. Mai precis doar din vorbe, la o saptamina dupa producerea si la vreo 30 km de locul unei presupuse fapte. In noaptea cu pricina cineva a filmat o caseta, iar SRI si-a propus si a reusit sa o fure. Cam la atita s-a redus guvernarea CDR-ista. Nu ma mai mira ca avind ca sfetnic pe Dorin Marian, Tariceanu s-a inconjurat acum de Constantinesti si Remesi. Dar ca de data asta, SRI-ul pesedistului Maior a realizat o caseta video bunutza. Asa ca directionarea tuturor oalelor pentru a se sparge in capul lui Geoana sau a lui Basescu de pe urma acestui episod mi se cam deplasata.
Disperatule, conteaza cine a adus caseta sau ce e pe ea???
@dinicu
Normal ca este foarte important cine a adus caseta. Doar avem pretentia ca traim intr-un stat de drept ci nu intr-o tara din lumea a treia. Este pacat insa ca sunt foarte multi care se bucura cand vad "sange"...in frunte cu presedintele pe care l-ati ales si pe care il meritati. Lasand la o parte alte discutii, ce s-a vazut aseara este de-a dreptul jenant si umilitor, DAR IN NICIUN CAZ nu trebuie sa fim de acord cu acest mod de a face justitie la televizor, dupa bunul plac al unui presedinte de stat absolut iresponsabil. Stiam si pana acum...dar m-am convins si mai si...ca acest om NU ARE NICIUN DUMNEZEU!
Dane, in plus fata de ce spui tu, Rodica Culcer a mai facut ceva: aseara a intrat in vrie dupa ce a aflat de la mai multi avocati ca poate raspunde penal alaturi de procurorii DNA pentru ca a compromis o proba dintr-un dosar de urmarire penala ( o proba facuta publica nu mai are nici o valabilitate, iar cei retinuti sau acuzati pe baza ei pot scapa bine mersi). Asa ca, babornita cum ii spun unii din reporterii tineri si necontrolati de ea, s-a gandit sa dea vina pe Sassu. A pus repede mana pe telefon si s-a plans unor fosti ziaristi apropiati de liberali ca Sassu a venit cu caseta DNA si a obligat-o pe ea sa dea stirea cu Remes si cu Muresan. L-a bagat in povestea ei si pe Geoana. De obicei nu vorbeste prin redactie si pe holui despre manevrele ei, dar aseara i-au cedat nervii si a purtat o sicutie cu Ligia, de la DNA pobabil,intrebandu-se ce face ea daca se afla ceva din tot ce au stabilit ele?
siguranta ta ma sperie! de unstii ca "Sassu a avut o convorbire de taina"??? celelalate, sa zicem, ca le maipoti afla, dar asta imi ridica semne de intrebare: ori ai informatia de la SRI ori ti-a dat-o Sassu si atunci...
2. teoria ta poate sa fie corecta, dar intrebarile mele tot persista.
Dane sper ca esti pregatit si pentru filmul incare domnul Muresan descarca "caltabosii" si "palinca" da? "Damage control" banuiesc ca se striga din biroul domnului Tariceanu.
asa copii, in frunte cu dan, haideti sa incercam sa deturnam atentia de la cabinetul tariceanu ii la caseta si rodica culcer.... hehehehe
si, ca sa fie tacamul complet, hai sa il "ardem" si pe geoana...
a ajuns perioada nastase sa fie liceu de fete pe langa ce a "reusit" sa faca tariceanu...si asta in doar cateva luni...
Pentru toti nedumeritii : credeti ca din momentul numirii in diferite institutii, unele legaturi se rup ? Ca Sassu a uitat de PSD, sau ca Geoana nu are informari preferentiale ? Oricum, victorie ! Pana acum nu aveau reactii decat baietii platiti de PD sa injure. Ma bucur sa vad ca are si PSD-ul sustinatori ( sinceri, sper ). E bine.
Basescu are declaratie de presa la 13.30. Deci a preferat calea rapida, nu scrisoarea...
aseara am primit dovada - DNA si Traian fac POLITIE POLITICA
asta e cel mai important aspect in tot ceea ce s-a intamplat ieri
din pacate nu mai avem justitie in tara asta, pt ca ne-au confiscat-o Macovei, Morar&co supervizati de Tatucu
cum zicea Tatucu prin toamna lui 2004: AR CAM FI CAZUL SA EMIGRAM IN CONGO, pentru ca riscam sa ne fie confiscata democratia pentru care si-au dat viata mii de romani in decembrie 1989.
@diva,
ti se pare ca traim intr-un stat de drept cand guvernul schimba legea ca sa isi protejeze ministri? cand ministrul justitie se ocupa de cateva luni de justitie in propriul minister cautand probe impotriva lui Macovei in loc de reforma in justitie?
Poti sa ai argumente cand Remes zice la televizor ca nu il cunoaste, ca nu a auzit. Suntem mintiti in fata si luati de prosti.
Din punctul meu de vedere, sa avem justitie la televizor si radio (ca in presa se face demult), altfel cum putem scapa de cei corupti care se ascund in spatele minciunii? Nu au bunul simt sa se dea la o parte cand sunt prinsi.
Ce n-au reusit cu motiunea , reusesc prin alte mijloace de care nimeni din cei care le scot acum si le arata prostimii care suntem noi poporul naiv,nu este strain.
Nu vreau sa-l ascult nici pe Basescu , pe nimeni dintre politicieni, sa-i i-a mama cui o vrea pe toti si sa-i pupe de baieti destepti si frumosi.
Dle Micu bine ca am aflat ,nu dau drumul la nimic azi nici macar la frigider , la apa trebuie sa se duca tot raul care mi se face din cauza lor. Astia in loc sa face ceva bun palpabil pentru natiune ,se fileaza unul pe altul iar copii mananca oase crude din gunoaie.!Eradicheaza coruptia mai,mai !!
Pai si ce sa le faca politicienii acestor copii ?! nimic intr-adevar, insa ar fi trebuit sa avem alt standard de viata intr-o tara normala cu omeni normali. punct.
@anonim
Imi pare rau ca aprobi un astfel de comportament. Trebuie facuta clar distinctia intre faptele lui Remes si mocirla si porcaria de justitie pe TV. Justitia adevarata nu e justitia lui Baseacu sau a lui Macovei. Chiuariu trebuie sa contraatace, pentru ca alltfel continua tot circul DNA-ului si vedeai tot guvernul cu catuse. Am putea sa discutam pana maine dimineata dar mai bine uita-te te rog la poza asta:
http://sutu.ro/2007/10/10/nu-vi-se-pare-ca-basescu-ride-la-catafalc/
Poate realizati si voi de cine sumtem condusi...de un personaj INCALIFICABIL.
Asta seara ( jurnalul de la 19 TVR) se va difuza partea a doua. Descarcatul de caltabosi, sarmalutze si palinca in ograda domnului Remes.
Deci chiar a fost suficient de idiot incat sa primeasca "spaga" : caltabosi si plainca. Se pare ca cei 6000 de porci au rasuflat usurati si s-au felicitat ca vor ramana pe post pana la craciun.
Traian Remes pe langa ca a luat mita in cel mai oroginal mod oshenesc, ne priveaza prin inactiviateasa si de fonduri europeene substantiale si asa vom ajunge sa patimim ca in: ..
Legenda UE
A fost odata un taran sarac si cinstit, roman. (El putea fi deopotriva bulgar, bosniac, albanez, slovac sau ucrainian, importante fiind - in acest caz - saracia si cinstea. De altfel, in variante, legenda circula si in folclorul nou al amintitelor popoare).
In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua mari si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie fara seaman, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia. Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul: "Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer".
Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit: "Omule, esti descult si eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de calitate europeana - Armani. Tine de frig, de ploaie." Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si: "Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic".
A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi: "Sunt descult. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine". Doamna l-a privit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta, de firma. "Daca-i degeaba, merita s-o iau" isi spune la intoarcere taranul cel sarac si cinstit.
Iarna a trecut cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara si pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul.
Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca.
Totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata. Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si telecomanda.
Omul a multumit si intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa a starnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara basca.
Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus: "Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti".
Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus: "Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari. A propos, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca".
Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru...
cica gheorghe albu ar fi viitorul ministru
Zi ce actiune de forta poate sa faca PNL in fata atacului asta(asumarea raspunderii pt votul uninominal?).
Scenariu:
Oricum pt viitor sper ca Orban sau cine va fi viitorul presedinte sa aplice legea talionului: procesul in care inculpatul va raspunde pentru toate actiunile lui sa fie televizat, sa primeasca inchisoare pe viata, sa-i fie filmat traiul de la Jilava(imbracat in haine in dungi). La stabilirea verdictului in piata Universitatii presedintele sau premierul care va fi atunci sa strige impreuna cu multimea impresionanta de oameni (intaratata dupa ce l-a huiduit si a aruncat cu oua stricate in inculpat) urmatoarele: Satana securist a fost invins!(in fundal torte, artificii etc.)...
Am scris un scenariu de film frumos,nu? Ce tabara il va pune in practica? Si cine va fi inculpatul?
Eu cred ca visati frumos....Deci spuneti ca s-au copiat doua minute si s-a dus caseta inapoi?...Si atunci de ce da TVR partea a II-a astazi?....Keep dreamin' mister Andronic
Sa vedem ce alta regiune istorica de traditie intra in colimator, ca ar fi prea de tot sa fie doar ardelenii, dragii de ei- asa drepti, corecti si buni cum sunt ei, ciuca batailor.
Borna
ps: interesanta si iesirea lui CristiAN Diaconescu.
Mai oameni buni. Asta e politie politica pe fata. Nu zic ca Remes si cu Muresan nu au facut nimic dar... daca chiar aveau cu ce sa-i prinda si sa-i bage la rece (macar un arest preventiv) ii luau pe loc, atunci cand au luat "banii". Desi nu inteleg de ce ar avea nevoie de un plic de dimensiunea unui dosar pentru 15.000 de euro. Maine poimaine mai ramane sa vedem executii in direct la televizor.
Si pnlistii astia sunt culmea. Au justitia si internele si stau degeaba. Daca in 2 saptamani nu apare si un film ceva cu cineva de la PD, inseamna ca au tendinte sinucigase si nu ar trebui sa-si angajeze consultanti de imagine, ci psihiatrii. Atat am zis. Mai vedem zilele astea ce se intampla.
S-a trezit si Sassu. A sarit la gatul madamei
http://www.moneyline.ro/articol_6332/sassu___exista_suspiciuni_ca_nu_s_a_realizat_o_verificare_a_informatiilor_anterioara_difuzarii.html
Filmuletzul o sa faca cariera pe youtube, aproape sigur.
Cat priveste personagiile, apoi electronistul Nelutza trebuia sa fie la black ops de muuulta vreme. "Partidul a ales pentru mine (agricultura) eu as fi vrut la Integrare Europeana" (ha ha ha...poate la APIA). "Intai a fost PNTCD si dupa aia tara". "Nu ma pricep la teorii economice insa o sa discut cu specialistii" (la numirea in functia de Ministru al Reformei). Decl. avere 2002: vila 600 de mp, o alta locuinta de 200mp, niste pamanturi, vo` 10 ha si o justificare bestiala: de la rubedenii, mosteniri. Pentru distractie, a se revederea Catavencu din perioada in care era ministru. Pentru studiol comparat al productiilor viticole, a se vedea eficienta lui cumnata`sa la numirea in fruntea podgoriilor vrancene. Plus consilierii agricoli de profesie ginecologi, plus salariile de 15 000 de coco de le dadea pe la Tutun unui bunders-roman si etc. Mare om, mare caracter.
Dane, am o ghicitoare pt tine si pentru ziaristii si politicienii care te citesc.
Miercuri seara, la o cafenea in Dorobanti, poate chiar cea care a dus la executia lui Remes, un lider PLD facea afaceri. Cu ochii la plasma tv de langa bar, se apuca sa il laude pe Basescu, sa se minuneze cum ca s-a tinut de cuvant "Presedintele" si "cretinul ala" de Tariceanu a ajuns din nou, in numai o saptamana, pe marginea prapastiei. Fostul penelist isi exprima speranta ca macar de data asta pesedistii lui Geoana vor face ce au promis lui Blaga si Videanu in noaptea caderii celelaltei motiuni.
Intre timp, in cafenea intra un fost deputat PSD,implicat acum in consultanta politica. Se opreste pt cateva momente in apropierea usii, dupa care se infinge drept in masa fostului penelist. Se apleaca si sopteste ceva misterios, apoi se aseaza la masa de alaturi.
In acelasi timp, liber - democratului nostru ii sun telefonul. Acesta se uita speriat la aparat si raspunde cu o voce trenuranda: da, dle Blaga. Dupa care asculta,facand fete-fete.La un moment dat rosteste pierit: pai daca nu-mi spuneti si mie ca peste tot in dorobaniti sunt aia de la 2 si-un sfert...
Apoi, negru la fata, politicianul nostru incepe sa strige: ce ziaristi, care ziaristi...
Asculta inca o secunda si spasit inchide telefonul.Apoi se intoarce spre partenerul sau si-i sopteste: au aflat, tb sa le dam si lor ceva...
De la masa fostului deputat PSD le zambea o fosta ziarista. Avea ochelari cu rama cam demodata. Zambind in continuare, ea silabiseste: stai linistit asta nu ajunge la TVR.
Ghicitoarea mea: Cine e fostul deputat psd si ce relatie are el cu blaga?
Rasplata mea? povestea adevarata a traseului de trei zile facut de la DNA la TVR de caseta papagali!
Dracusorul
nu stiu, da snua interesant povestea. mai bagi si o continuare, ceva? :D
Dracu
Trimiteţi un comentariu